Proiectul Velo Apuseni , care propune amenajarea unui traseu de 227 de kilometrii de piste de biciclete care vor traversa Muntii Auseni, a primit aprobarea de finantare prin PNRR, conform portalului cluj360.ro
Proiectul „VELO Apuseni” presupune amenajarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, din care 99,3 km vor fi pe teritoriul județului Bihor, 35,3 km pe teritoriul județului Alba, iar restul de 92,4 km în județul Cluj.
„Împreună cu celelalte județe, am luat ca punct comun zona Apusenilor, unde se vor intersecta cele trei brațe ale pistelor și din acel punct mergem cu traseul în județ. Dacă pista noastră ajunge, de exemplu, la Hidișel, ar fi anormal să o lăsăm în câmp. O vom duce, din bugetul nostru, până la pista din Băile Felix care este în proiectul Centurii Sânmartin. În felul acesta va exista o continuitate între rețelele de piste de biciclete din zona metropolitană a Municipiului Oradea.
Valoarea totală estimată a proiectului din cele trei județe este de 92.665.542,75 lei, fără TVA, echivalentul a 18,7 milioane euro. Din această sumă, județului Bihor îi revin 40.536.072,23 lei, fără TVA. Proiectul este finanțat prin fonduri europene în proporție de 100%.
Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din Investiția I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, Componenta 11 – Turism și Cultură.