Stațiunea Viticolă Apolodia Maior, parte a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, se pregătește să ofere o experiență de neuitat, într-o zi plină de surprize. Aici, veți putea savura vinuri albe excepționale, asculta muzică de înaltă calitate și degusta mâncăruri delicioase, gătite cu ingrediente provenite de pe fermele și din stațiunile universității.
Vizitatorii vor avea oportunitatea de a se plimba prin livezi, de a degusta struguri din soiuri consacrate și de a descoperi multe alte surprize interesante.
Această zi va fi o veritabilă sărbătoare a recoltei, cu acompaniamentul muzical al studenților, care vor oferi recitaluri de muzică populară, ușoară și rock progresiv.
De asemenea, Ansamblul „Tradiții Someșul Napoca” al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca va încânta publicul cu un program special pregătit.
Momentul culminant al zilei va fi seara, când iubitorii de muzică se vor bucura de un concert spectaculos susținut de Paula Seling.
Festivalul va deschide porțile la ora 12:00, iar biletele vor fi disponibile pentru achiziționare direct la locație în ziua evenimentului, la prețul de 150 de lei.
Copiii cu vârsta de până la 8 ani au acces gratuit, iar cei cu vârsta între 8 și 14 ani vor putea achiziționa bilete la jumătate de preț (75 de lei).
Biletul include accesul la toate evenimentele și concerte, precum și consumația pe durata întregii zile, inclusiv mâncare, vinuri și alte băuturi (apă, suc, cafea).
Locația evenimentului: Podgoria Vinea Apoldia Maior, Apoldu de Sus, județul Sibiu. Pentru direcții precise, puteți consulta harta disponibilă aici: link către harta Google Maps.
Programul muzical pentru ziua evenimentului este următorul:
Ora 14:00 – Muzică populară cu Ansamblul „Tradiții Someșul Napoca” și recitalul Gabriela Oancea.
Ora 16:30 – Muzică ușoară cu cover-uri susținute de Larisa și recitalul Jusarin.
Ora 19:00 – Muzică rock progresiv cu Trupa WILDCHILD.
Ora 21:00 – Concert extraordinar susținut de Paula Seling.
Ora 22:00 – DJ Set.
articol preluat de pe portalul cluj360.ro – stiri de cluj