Sâmbătă, 20 septembrie, Zoo Brașov invită toți iubitorii de natură să sărbătorească alături de Peggy și Benjamin, cei doi panda roșu – singurii din țară – cu ocazia Zilei Internaționale a Panda Roșu.
Evenimentul va cuprinde o serie de activități interactive și educative, potrivite pentru toate vârstele, menite să crească conștientizarea asupra importanței protejării acestei specii fascinante. Programul zilei va începe la ora 10:00 cu deschiderea oficială, urmată de momentul special „La mulți ani, Peggy și Benjamin!” la 10:30. De la 11:30 până la ora 16:00, participanții se pot bucura de jocuri și ateliere tematice dedicate naturii și vieții pandaului roșu.
Evenimentul este organizat la inițiativa Red Panda Network, o organizație internațională ce luptă pentru conservarea pandaului roșu și a habitatelor sale. Această specie este clasificată ca amenințată de dispariție, din cauza defrișărilor masive, braconajului și schimbărilor climatice care îi pun în pericol supraviețuirea.
Cei care doresc să contribuie la protejarea pandaului roșu pot deveni părinți adoptivi ai lui Peggy sau Benjamin prin programul „Adoptă la zoo, conservă în natură”, sprijinind astfel proiectele de conservare din întreaga lume.